Nu. Un cuvânt scurt dar atât de puternic, cu care pare să n-avem niciun fel de problemă atunci când suntem copii – „Nu, nu poți avea jucăria mea” și „nu, nu vreau să mănânc acele legume”.
Și totuși, de-a lungul vieții, mulți dintre noi ne transformăm în adulți care nu pot să spună NU sau dacă o spunem, este o versiune slabă și lipsită de credibilitate a lui NU pe care cei din jur nu o iau în serios.
Spunem DA evenimentelor la care nu vrem să participăm, favorurilor sau serviciilor pe care nu simțim să le facem, ieșirilor cu oameni despre care nici nu suntem siguri că ne plac, mâncărurilor pe care nu le dorim cu adevărat și locurilor de muncă cu care nu rezonăm… și așa mai departe.
Oare câți dintre noi nu ne-am oprit măcar o dată și ne-am întrebat cu furie sau frustrare ”Cine m-a pus pe mine să fac asta? De ce nu am spus eu NU?”
Poate că ai întâmpinat situații în care, deși simțeai că vrei să refuzi să ajuți, ceva din tine te-a oprit. Poate că te-ai simțit blocat de un sentiment puternic de nesiguranță, vulnerabilitate, vină, teamă că vei pierde relația, că vei fi judecat greșit, că nu ești suficient de bun, de iubitor, de harnic, dacă nu sari în ajutor când cei apropiați au nevoie de tine.
Apoi de câte ori nu te-ai înfuriat pe ceilalți că iar îți cer lucruri? Că nu te văd cât ești de obosit sau cât de puține resurse ai și nu te ajută, nu au grijă de tine?
De câte ori nu te-ai întrebat…oare de ce au unii noroc să fie protejați și ajutați tot timpul, iar eu am în jur numai oameni care profită de mine?
Sau poate că te-ai întrebat de ce dai totul în relații, uneori chiar și mai mult decât ai, ca să fie totul bine, iar ceilalți tot nemulțumiți sunt.
Sau de ce tu ceri lucruri de la oamenii din viața ta, iar ei par a nu te auzi?
De câte ori nu ai încercat să protejezi relația înghițindu-ți repetat furia, iar apoi, când s-a umplut paharul, ea a ieșit ca un vulcan și a măturat totul în jur?
Apoi te-a copleșit vina.
De ce muncești enorm la job și tot nu ești plătit cât ai merita, comparativ cu alți colegi care performează mai slab?
De ce ceilalți te încarcă cu problemele lor, de ce se plâng tot timpul la tine. De ce te găsesc mereu tocmai pe tine?
Aceste întrebări și nu doar, au un singur răspuns, o rădăcină comună, iar ea se află în copilăria noastră.
Atât timp cât adultul nu a internalizat nicicând legitimitatea interioară de a-și exprima nevoile reale, în acord cu el însuși/însăși; această persoană, după cum spunea și Pistorio: „va fi condamnată pe viață să-și afișeze comportamentele caracteristice celui sau celei care nu se enervează de nimic; va fi condamnată la un zâmbet permanent, pe care nimeni și nimic nu trebuie să-l schimbe (2018)”.
Vestea bună este că creierul nostru este atât de plastic, încât ceea ce am învățat și repetat ani de zile se poate rescrie. Pe principiul ”orice învăț are și dezvăț”.
Dacă vrei să înțelegi ce anume din tine contribuie la realitatea descrisă mai sus și cum ai putea schimba dinamica relațiilor cu ceilalți, dar și cu tine, te așteptăm la atelier!
FACILITATORI
Silvia Solomon, psihoterapeut & life coach
Florența Simion, psiholog & consilier de dezvoltare personală
UNDE?
Căsuța HERA, Strada Mică nr 6, Brașov
CÂND?
Sâmbătă, 25 martie 2023, orele 10.00 – 14.00
ÎNSCRIERE
Completând formularul din https://forms.gle/wv1hPiTWukW1nPFr5
PREȚ
250lei/ participant (Veți primi detaliile plății prin e-mail, după completarea formularului)
NUMĂR PARTICIPANȚI
maximum 12
De ce nu pot spune NU?
Incapacitatea de a spune nu este direct legată de nevoia de a căuta aprobarea celorlalți. Dar cum ajungem să fim acei adulți care tânjesc după părerile pozitive ale celor din jur? Adesea, acest lucru provine dintr-o copilărie în care nu am simțit că putem fi demni de iubire pur și simplu pentru felul nostru natural de a fi. Cumva, în pofida celor mai bune intenții ale lor, părinții ori persoanele reper din viața noastră ne-au lăsat impresia că trebuie să ne conformăm sau să performăm pentru a le „câștiga” dragostea și aprecierea.
Parentajul strict (unde îndeplinirea expectațiilor era recompensată iar eșecul criticat), mesajele mixte din partea figurilor de atașament (când părintele era înțelegător, când exigent), parentajul nesigur și nerezolvat (stima sau iubirea de sine a părintelui este scăzută, nivelul ridicat de stres sau dinamicile relaționale disfuncționale ale părinților în relație cu proprii lor părinți) și / sau prin imitație socială și culturală, toate acestea pot duce la tiparul comportamental de tipul „people pleaser”.
MI-E TeamĂ de conflict
Mulți dintre noi ne temem de conflict. Nu ne place ca alții să fie supărați pe noi sau să ne critice. Prin urmare, evităm să spunem „nu” atunci când ne este teamă că asta poate crea un conflict sau o dispută cu altcineva, indiferent dacă acea persoană este partenerul/a de cuplu, coleg/ă sau prieten/ă, supervisor/e sau șef/ă. Mulți dintre noi încercăm să evităm și disputele cu proprii noștri copii, din teama că dacă le spunem „nu” vor înceta să ne iubească.
În copilărie, suntem învățați să nu contestăm autoritatea. Ar trebui să facem ceea ce părinții, profesorii și alții care dețin puterea ne spun să facem. Ne conformăm și ne supuneam din cauza fricii de pedeapsă, dar și din dorința de a fi pe plac și de a fi iubiți de acești oameni care sunt atât de importanți pentru noi. Purtăm această îngrijorare cu noi până la vârsta adultă.
NU VREAU SĂ DEZAMĂGESC SAU SĂ RĂNESC
De exemplu, nu vrei să-i spui mamei tale că nu te vei duce acasă de sărbători pentru că cel mai probabil se va simți dezamăgită. Are sens, nu? Uneori alegem să facem lucruri care îi fac pe ceilalți să se simtă mai bine, chiar dacă nu este tocmai în acord cu ceea ce ne dorim de fapt. Sau cum ar fi dezamăgirea unei prietene prin faptul că nu ieși la cină cu ea când ai un proiect pentru muncă următoarea zi?
ÎMI DORESC SĂ FIU unic/ă
Cu toate acestea, suntem, de asemenea, încurajați să gândim „în afara cutiei”, să ne concentrăm pe talentele noastre unice și pe adevărurile noastre personale. Cei mai mulți dintre noi doresc să fim priviți ca fiind speciali într-un fel, ca fiind diferiți de grupul din care facem parte. Uneori, această nevoie de a fi văzut/ă ca o persoană separată îi aduce pe aceia dintre noi care sfidăm autoritatea, adesea în detrimentul nostru. „Nu ești șeful meu”, vorbe spuse la un moment dat de mulți copii mici, devine o forță motrică a vieții pentru noi toți. Dar, desigur, sfidarea și comportamentul inacceptabil intenționat se pot întoarce înapoi. Te poate face să ieși în evidență, dar te poate separa și de grupul din care vrei să faci parte.
CONSECINȚE ALE NEPUTINȚEI DE A SPUNE NU
Relații disfuncționale
Pe termen lung, putem începe să ne simțim manipulat/ă de celălalt/ă. Dacă nu putem spune nu, este foarte probabil să ne fie greu să fim sinceri cu partenerul despre sentimentele noastre reale. Drept urmare, putem ajunge să recurgem la un comportament pasiv-agresiv pentru a „recupera” o parte din energia pe care o lăsăm partenerului, prietenilor și colegilor să o ia. Acest lucru s-ar putea simți ca fiind just și corect la început, dar pe termen lung, ne poate face să ne simțim rău cu noi înșine și să erodeze în timp relațiile cu cei din jur.
Anxietate
Se poate manifesta pentru că la nivel inconștient știi că te îndepărtezi din ce în ce mai mult de tine și de obiectivele personale, de a-ți crea viața la care speri (în secret).
Stres
Cu cât petreci mai mult timp făcând lucruri pentru alții, cu atât mai puțin timp ai pentru tine. Și asta înseamnă să ai mai puțin timp dedicat neoilor tale, trăind un nivel constant scăzut de stres în timp ce încerci să „strecori” pe fugă și aceste lucruri care ție îți aduc bucurie.
DepresiE
Cedarea continuă în fața cerințelor altora te poate face să te simți rău în propria piele și treptat, asta poate duce la diminuarea stimei tale de sine. Deci, dacă ești genul care oferă prea mult și te simți obosit/ă, indiferent de cât de mult dormi, ți-ai pierdut libidoul și/sau mănânci prea puțin ori în exces, e posibil să suferi un episod depresiv.
Lipsa identității personale
Dacă nu acordăm atenție la ceea ce ne dorim cu adevărat și ne petrecem mare parte din timp făcând ceea ce vor alții, este posibil să nu știm nici măcar ce vrem.
Despărțire sau divorț
Din nou, a spune da poate părea să te apropie de partener la început, dar inevitabil va duce la lupte și conflicte pe măsură ce resentimentele adânc ascunse ies la suprafață. Acestea ar putea părea irelevante și pornite de la „lucruri mărunte”, dar, real vorbind, nu sunt. Nu este un „lucru mărunt” cel de a te comporta ca un martir/ă și a te jertfi pe altarul relației. După cum am menționat, cel mai adesea, este un model profund înrădăcinat, încă din copilărie.
Burnout
Adaugă câteva dintre cele enumerate mai sus și, la un moment dat, s-ar putea să lovești zidul proverbial. Dacă răcești adesea sau nu dormi bine și te simți des obosit/ă, întreabă-te dacă nu cumva dai prea mult și te îndrepți spre epuizare?
Dar a spune NU celor din jur nu le rănește sentimentele?
Când spunem nu unei persoane pentru că nu ne dorim cu adevărat să facem ceva sau știm că ne-ar fi dificil, s-ar putea să o lase temporar nemulțumită. Dar mai înseamnă, totodată, și că acea persoană va avea parte de o experiență mai plăcută atunci când va găsi pe cineva care își dorește cu adevărat și o poate ajuta.
A spune da atunci când în adâncul sufletului nu vrei înseamnă că, în esență, minți pe cineva. În multe cazuri, celălalt va simți în cele din urmă lipsa ta de entuziasm și s-ar putea simți vinovat sau chiar supărat pe tine pentru că ai spus da.
Cu alte cuvinte, a spune DA nu este un lucru bun dacă este o formă de sacrificiu de sine care te îndepărtează din ce în ce mai mult de a ști care sunt dorințele și nevoile tale.
Webografie:
Barth, D. (2016). Why Is It Hard to Say “No” and How Can You Get Better at It? Accesat la 15 martie 2023, la adresa https://www.psychologytoday.com/intl/blog/off-the-couch/201601/why-is-it-hard-to-say-no-and-how-can-you-get-better-at-it?amp
Jacobson, S. (2022). The Psychological Cost of Never Saying No. Accesat la 15 martie 2023, la adresa https://www.harleytherapy.co.uk/counselling/saying-no.htm