Independența extremă sau ultra-independența este un răspuns traumatic

”Oh, uită-te la Ana, cât este de independentă. Nu are nevoie de ajutorul nimănui, nici emoțional, nici financiar. S-a descurcat singură cu toate.”

Independența înseamnă, pentru mulți dintre noi, putere.

Un anumit grad de independență este important pentru fiecare. Problema apare atunci când ea este, de fapt, parte din mecanismul de supraviețuire.

Independența poate să înceapă să ne insufle ideea că nu avem nevoie de nimeni, că putem face totul de unii singuri și că putem trece prin viață de unii singuri. Independența este foarte bună în limite sănătoase, dar devine nocivă atunci când o persoană este atât de independentă, încât ajunge să nu ceară ajutor când are cu adevărat nevoie.

Să numim asta independență extremă. Sau ultra-independență.

Ultra-independența poate fi rezultatul traumei de a fi crescut într-un mediu în care a trebuit să ai grijă de ceilalți (un părinte sau frați), sau într-o casă plină de răceală emoțională, abuz, narcisism. Ai asistat la acest abuz și l-ai simțit și ți-ai promis că nu vei permite nimănui să te trateze astfel.

A fi hărțuit de către alți copii te poate face să te retragi în tine și să crezi că singurul om pe care te poți baza ești tu, că prietenii nu îți vor rămâne alături și nu te vor ajuta cu nimic.

Durerea unei relații de iubire încheiate, o relație cu o persoană abuzivă sau narcisică sau pierderea cuiva drag pot declanșa ultra-independență – nu le mai permiți celorlalți să intre în viața ta, din credința că a fi singur și a te baza doar pe tine este mult mai bine decât să te apropii de oameni care ar putea pleca și ți-ar frânge inima.

Durerea pierderii prin moarte a unei persoane iubite ne poate face ultra-independenți – teama că am putea pierde un alt om depășește bucuria de a fi împreună și astfel alegem să nu ne mai bazăm pe iubirea sau prietenia nimănui.

Persoanele ultra-independente tind să fie capul familiei, asumându-și toate responsabilitățile și deciziile, neavând încredere în capacitatea celorlalți de a lua deciziile corecte. Acest lucru poate conduce la prea multă responsabilitate și presiune, și chiar la epuizare/ burnout.

Putem deveni atât de obișnuiți să facem totul singuri, să luăm toate deciziile, să ne plătim propriile facturi, să rezolvăm toate problemele care apar, de unii singuri, fără ajutorul nimănui, încât a cere ajutor devine terifiant. Chiar și să recunoaștem că nu facem față este ceva ce o persoană ultra-independentă nu va visa niciodată să admită, deoarece asta implică faptul că are nevoie de alții care să-i ofere ajutor, lucru care iese din discuție.

Oamenii ultra-independenți tind, de asemenea, să intre în relații de co-dependență, deoarece simt că independența lor le permite să rezolve totul și, prin urmare, îi pot rezolva pe ceilalți. Se simt mai în siguranță cu o persoană care are nevoie de ei, decât cu una care va încerca să fie un partener normal și să ofere ajutor la nevoie. Un partener normal independent sperie un ultra-independent mult mai mult decât un co-dependent care îi permite să-și păstreze controlul.

Într-o anumită măsură, ultra-independența devine co-dependență față de noi înșine … ne torturăm și criticăm dacă nu putem rezolva o situație, devenim foarte de duri cu noi înșine și ne așteptăm să fim super-eroi tot timpul. Acest lucru duce la furie și dezamăgire internă, la fel cum ne-am enerva pe cineva într-o relație de co-dependență. Aceste emoții și cerințe asupra noastră duc, în cele din urmă, la stres și epuizare.

Deci cum putem opri acest lucru?

• Ai încredere – nu renunța la ceilalți, ai încredere că nu toată lumea te va dezamăgi, există oameni care doresc cu adevărat să te ajute și sunt acolo pentru a asculta.
• Construiește relații – și mă refer la construirea de relații autentice, nu la prietenii îndepărtate în care le spui cât de grozav este totul, cât de ocupat ești etc., dar unde nu vorbești de fapt
• Dă-le sarcini mici celorlalți – colegii, familia și prietenii tăi sunt atât de obișnuiți să duci totul singur, încât ar putea fi surprinși când le dai o sarcină. Începe cu pași mici și cu timpul vei permite celorlalți să facă mai mult pentru tine
• Spune nu – nu sarcinilor suplimentare, nu familiei care cere prea mult, nu partenerului care depinde de tine, spune doar nu și creează-ți spațiu
• Cere ajutor – lucru foarte dificil de făcut, să recunoști că, de fapt, ți-e greu să te descurci cu toate. Ar putea fi un șoc pentru partenerul tău, colegii de muncă sau prietenii tăi. Singurul mod în care vei ajunge la acest pas este prin consolidarea încrederii, astfel încât să te simți confortabil apelând la această persoană pentru ajutor.
• Renunță la ceea ce s-a întâmplat în trecut, reprocesează-ți emoțiile din copilărie, adolescență sau viața de adult, vorbește despre ele cu un terapeut, pentru a te putea cunoaște și înțelege mai bine și a-ți da voie să-i lași pe ceilalți să intre în viața ta.
• Evită relațiile de co-dependență, caută parteneri care se descurcă singuri și învață să împarți dificultățile vieții cu ceilalți.
• Meditație și afirmații – respirație profundă, relaxare și afirmația că ești suficient de bun, suficient de puternic, dar și uman și ai încredere și apelezi la ceilalți pentru a te ajuta și a te proteja atunci când ai nevoie. Amintește-ți că meriți să mergi pe drumul vieții însoțit, nu singur.

Sursă articol: https://www.gailweiner.com/post/ultra-independence-is-a-trauma-response