Scroll Top

”Salut! Ce faci?” Cum ar arăta lumea dacă am răspunde sincer și dacă celălalt CHIAR ar asculta

-Salut! Ce faci?
-Bine…
Deși ar putea fi cea mai importantă întrebare pe care să ne-o adresăm unii altora sau nouă înșine, de cele mai multe ori răspunsul este gol, sec, lipsit de esență și conștiență. Poate pentru că întrebarea a rămas doar un salut. Cum ar fi dacă am face din această întrebare o ocazie de a ne conecta unul la celălalt și la noi înșine în același timp. Dacă ne-am lua răgazul de a căuta în noi dincolo de aparența ”binelui” adevăratele trăiri. Cum ar arăta lumea dacă am răspunde sincer?
Sunt trist/ Sunt fericit/ Sunt furios/ Sunt dezamăgit/ Sunt speriat/ Sunt obosit/ Sunt entuziasmat/ Sunt singur. Sau, simplu, mă simt…
Și cum ar arăta lumea dacă celalalt CHIAR ar asculta cu interes și empatie răspunsul nostru?
Nu știm cum ar arăta toată lumea. Am experimentat însă cum arată o fărâmă de lume în care oamenii descoperă și învață împreună cum simt, ce simt, ce să facă cu ceea ce simt.
Imaginează-ți că ești parte dintr-o astfel de lume. Că trăiești sentimentul de siguranță, de apartenență, că ești important pentru cei din jurul tău, că ești ascultat, văzut, apreciat, că nimic din ce simți nu este împotriva normelor, că însuși curajul de a-ți trăi emoțiile în conexiune cu alții îți dă puterea înapoi.
Am ajuns să ne evaluăm în funcție de performanțe educaționale, carieră, realizări materiale, statut social și lucruri la vedere, uitând că adevărata valoare este în noi și că ea este adevărata măsură a lucrurilor. Am ajuns să credem că ne putem realiza doar prin efort fizic și intelectual, uitând cea mai importantă parte din noi: emoția în toate formele ei. Anihilând de cele mai multe ori ceea ce simțim, considerând chiar că vulnerabilitatea este o slăbiciune.
Dorința noastră este de a fi parte din procesul tău de autocunoaștere și dezvoltare emoțională , prin workshopuri, consiliere psihologică și psihoterapie.

Suntem aici pentru tine! Fă și tu un pas către noi

Leave a comment

You must be logged in to post a comment.