hera
Practic recunoștința în reprize de câte 28 de zile și la finalul fiecărui program rămân cu foarte multe daruri și obiceiuri sănătoase. De data aceasta, mi-am dorit să nu o practic de una singură, ci să aduc lângă mine oameni care vor să mi se alăture
Nu. Un cuvânt scurt dar atât de puternic, cu care pare să n-avem niciun fel de problemă atunci când suntem copii – „Nu, nu poți avea jucăria mea” și „nu, nu vreau să mănânc acele legume”.
Și totuși, de-a lungul vieții, mulți dintre noi ne transformăm în adulți care nu pot să spună NU sau dacă o spunem, este o versiune slabă și lipsită de credibilitate a lui NU pe care cei din jur nu o iau în serios.
AFECT este un eveniment cultural aflat la a doua ediție, organizat de Fundația Hera.

